Produse Meniu
0
   

Pas cu pas - cum se realizează bijuteriile din mărgele croșetate

Pas cu pas - cum se realizează bijuteriile din mărgele croșetate Click pentru mărire
Preţ:
100 Lei
Azi învățăm împreună o tehnică ce poate părea mai dificilă, la prima vedere, dar pe care o puteți stăpâni cu puțină răbdare și exercițiu: croșetarea mărgelelor.

Pentru că ne simțim în plin elan creativ, am reluat tutorialele handmade inspirate de cărțile publicate de Editura Casa. Azi învățăm împreună o tehnică ce poate părea mai dificilă, la prima vedere, dar pe care o puteți stăpâni cu puțină răbdare și exercițiu: realizarea bijuteriilor din mărgele croșetate.

Așadar, haideți să vedem împreună cm se fac bijuterii din mărgelele croșetate pas cu pas, urmând indicațiile din cartea cu același nume din seria ”Idei Creative”.

Tutorial margele crosetate 7-1

1. Înainte de croșetarea mărgelelor se face un ochi fără mărgea.

2. Apoi se fac șase ochiuri, luând pe fiecare ochi câte o mărgea și croșetând ochiul împreună cu ea.

Întotdeauna se aduc doar câteva mărgele pe capătul aței, care se țin cu degetele. Se recomandă aducerea în față a șase mărgele, deoarece un rând e format din 6 bucăți.

3. Acum urmează un nou rând, se încheie cercul (așa cum bine se vede în imagine, prima și ultima mărgea ajung una lângă cealaltă) și se continuă pe noul rând croșetând piciorușe simple, luând bineînțeles pe fiecare ochi câte o mărgea.

Tutorial margele crosetate 7-2

Acul se înfige în ochiul primei mărgele (cea verde), e foarte important ca mărgeaua să ajungă în spatele acului (în dreapta acestuia!).

Astfel vom avea două ochiuri pe ac.

Apoi ața se pune peste ac împreună cu viitoarea mărgea (și ața să vină din partea dreaptă, ajungând înaintea mărgelei înșirate, altfel modelul nu va reuși) și se trece prin cele două ochiuri

4. Rămâne din nou un singur ochi pe ac, care se trece prin următorul ochi, continuând tot așa în rânduri circulare, până se termină mărgelele.

Tutorial margele crosetate 7-3

Dacă se lucrează corect, mărgelele de aceeași culoare vor ajunge una deasupra celeilalte, obținând un model spiralat.

5. Se lucrează cu mărgele mari în trei culori diferite și se înșiră câte trei mărgele pe un rând.

În general, la bijuteriile din mărgele croșetate, mărgelele de o culoare ajung întotdeauna una deasupra celeilalte.

În funcție de modelul de bijuterie însă, numărul sau poziția mărgelelor pot să difere de la rând la rând, pentru a obține modelul dorit. 

6. După ultimul rând, se trece firul prin ultimul ochi. Se taie firul de pe ghem, apoi se face încheierea (se trece firul din nou prin ultimele mărgele, apoi se face un nod). În final se coase încuietoarea.

Iar acum, că ne-am însușit ideile de bază, haideți să vedem cum putem să ne realizăm un set cu colier și brățară din mărgele croșetate.

Colier multicolor din mărgele croșetate

Tutorial margele crosetate -2

Materiale necesare pentru colier (60 cm)

-    Mărgele de nisip liliachii, violet, turcoaz, verde-deschis, lucioase, diam. 2,6 mm

-    Mărgele de nisip gri-grafit, diam. 2,6 mm

-    8 buc. mărgele din sticlă șlefuită, negre, irizate, diam. 8 mm

-    6 buc. mărgele din sticlă șlefuită de culoare violet deschis, diam. 6 mm

-    Încuietoare carabinieră argintie, 13 mm

-    Ață de croșetat sau de înșirat albă

-    Ac de croșetat de 1,5 mm

1. Pentru fiecare componentă a colierului se înșiră modelul dat în imaginea alăturată de șase ori. Cele 4 componente ale colierului se croșetează separat, luând câte șase mărgele pe un rând circular. La capete se lasă fire de câte 20 cm lungime.

2. Între componente se înșiră câte o mărgea neagră, una violet-deschis și încă una neagră din sticlă șlefuită (vezi imaginea). Pe capetele colierului se înșiră câte o mărgea neagră și una violet-deschis, apoi se coase încuietoarea. Se finisează capetele firelor rămase.

Brățară multicoloră din mărgele croșetate

- Mărgele de nisip liliachii, violet, turcoaz, verde-deschis, lucioase, diam. 2,6 mm - 6 buc. mărgele din sticlă șlefuită de culoare violet deschis, diam. 6 mm - Încuietoare carabinieră argintie, 13 mm - Ață de croșetat sau de înșirat albă - Ac de croșetat de 1,5 mm

Se înșiră mărgelele pe o lungime de 100 cm în ordinea următoare: liliachiu, violet, turcoaz și verde-deschis. Se croșetează mărgelele luând câte 5 pe un rând circular. Pe capetele brățării se înșiră câte trei mărgele violet-deschis din sticlă șlefuită. apoi se coase încuietoarea. Se finisează capetele firelor.

 

Ne găsești la:

contact@online-gallery.ro

 
Persoană de contact:

Gabriela Popa - Oradea

Facebook